Exerciții de curaj
Curajul de a fi!
Curajul nu este despre victorie sau înfrângere. Într-o lume a lui „niciodată nu-i destul“, în care frica a devenit o a doua natură, ”starea de bine” pare un pisc, în vârful căruia pare dificil de ajuns. Curajul este despre asumare, despre responsabilitatea ta față de tine însuți. Curajul este să vrei să deschizi ușa schimbării și să o închizi pe cea a confortului personal. Curajul de a te schimba, îți conferă șansa de a înțelege natura provocărilor de zi cu zi, de a le integra și accepta. Curajul înseamnă să vrei să mergi pe sârma neliniștilor, anxietaților, vulnerabilităților, complexelor tale. Curajul este despre libertatea interioară. Curajul înseamnă să nu mai vrei să călătorești permanent între cele două destinații preferate: trecut și viitor și să înveți să rămâi conectat la ”aici și acum”. Pentru că, acolo unde este energia ta, acolo este puterea ta!
Curajul de a îndrăzni!
Latinii spuneau Audentes fortuna iuvat! Cu alte cuvinte, norocul îi ajută pe cei care îndrăznesc. Într-adevar, cel care îndrăznește, își pierde echilibrul pentru o vreme. Dar, cel care nu îndrăznește, se pierde! Așa încât, Per aspera ad astra (Din greu, spre stele!). Da, pentru a ajunge la stele, ai nevoie doar de câteva ingrediente: să îndrăznești să vrei, să îndrăznești să crezi și să muncești – mai ales cu tine!
Curajul de a spune Nu!
George Bernard Shaw spunea că ”există 1000 de feluri de a spune DA şi 100 de feluri de a spune NU”. Într-adevăr, există oameni care – pur și simplu – nu știu să spună ”nu”, ”nu îmi place”, ”nu vreau”, ”nu sunt de acord”, renunțând astfel la ei înșiși, anulându-se! Unul dintre cele mai curajoase lucruri pe care le putem face pentru noi înșine este să ne asumăm povestea vieții. Da, prin tine trece cea mai frumoasă poveste: viața ta! Așa încât, renunță la cel care crezi că trebuie să fii și acceptă ceea ce ești, ce vrei să fii, vrei să spui, vrei să trăiesti! ”Viaţa trăită din toată inima” este despre viaţa din perspectiva preţuirii de sine. Asumarea propriei poveşti poate fi dificilă, dar nu este nici pe departe atât de dificilă ca trăirea unei vieți pe care ți-o creionează alții, după tiparele lor sau ca risipirea întregii vieți, pentru a fugi de ea. Ideea este că, dacă fugi de tine, tot de tine vei da!
Curajul de a te bucura de lucrurile simple!
Dacă primul lucru la care te gândești, după ce te-ai trezit, este că ”n-ai dormit suficient, că n-o să fie bine, că ai atâtea de făcut, că nu ai destul timp, că nu ai suficient, că ai pierdut ceva, că îți lipsește ceva, că nu îți ajunge un lucru sau altul, că nu ești bun, că nu știi ce vrei, că nu îți place, că nu mai poți etc.”, nu faci altceva decât să-ți petreci o bună parte din viaţă, lamentându-te sau îngrijorându-te, iar astfel, zi după zi, cultura nemulţumirii devine o condiție internă, cu care viețuiești pe ”pilot automat” și uiți să te trăiești pe tine! Dacă te-ai opri pur și simplu, dacă ți-ai regăsi zâmbetul interior, dacă ai accepta și te-ai accepta, dacă nu ai mai opune rezistență, dacă te-ai trezi dimineața si ai spune ”multumesc”, dacă ai fi recunoscător pentru tot ce ai și pentru tot ce primești, dacă ai înțelege că cel mai bun maestru ești tu însuți, cum ar fi viața ta?
Curajul de a fi vulnerabil!
Știi și tu – foarte bine – miturile vulnerabilității:
1. Vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune.
2. Nu stă în firea mea să fiu vulnerabil.
3. Să fii vulnerabil înseamnă să renunți la intimitate.
4. Cel mai important este să te descurci de unul singur.
Cine crede că vulnerabilitatea este o slăbiciune, de fapt, crede că a avea emoții este o slăbiciune. Oamenii resping vulnerabilitatea și o asociază cu stări negative, precum frica, rușinea, suferința, tristețea, dezamăgirea, emoții despre care nu vor să discute, nici măcar atunci când le afectează profund modul în care trăiesc, iubesc sau muncesc. De ce ne chinuim atât să ne luptăm, să ne ascundem vulnerabilitatea? Să o amorțim! Da, ne amorțim vulnerabilitatea! Trăim într-o lume vulnerabilă și un mod de a face față este să amorțim vulnerabilitatea. Problema este că nu poți amorți selectiv emoțiile. Nu poți spune „astea sunt emoțiile rele, nu mai vreau să le simt”. Nu poți amorți sentimentele dureroase, fără să le amorțești și pe celelalte. Amorțindu-le pe cele dureroase, amorțești și bucuria, recunoștința, mulțumirea, starea de bine. Cu cât ne temem mai mult, cu atât devenim mai vulnerabili și ne temem și mai mult. A simți înseamnă a fi vulnerabil! A fi vulnerabil înseamnă a lăsa să fii văzut așa cum ești. A fi vulnerabil înseamnă să renunți la ”mitul perfecțiunii”! Când acționezi cu acest crez, că ești destul, că ești bine așa cum ești, că ești mulțumit, că ești recunoscător, încetezi să țipi la tine, încetezi să fii supărat pe tine și – finalmente – începi să te asculți, să fii atent la tine. Să fii! Pur și simplu!
Vulnerabilitatea nu înseamnă doar să cunoști victoria sau înfrângerea, ci să înțelegi că ambele sunt necesare. Da, ești expus emoțional atunci când ești vulnerabil. Da, când ești vulnerabil, îți asumi un risc emoțional. Dar, vulnerabilitatea se bazează pe reciprocitate și implică încredere și limite stabilite de comun acord. Vulnerabilitatea intervine când îți împărtășești trăirile și experiențele cu oameni care și-au câștigat dreptul să le asculte. Experiența vulnerabilității nu poate fi trăită în singurătate. Avem nevoie de ajutorul celorlalți. Avem nevoie de oameni care să ne ajute să fim noi înșine, fără să ne judece. Oameni care să ne primească în sufletul și în mintea lor, așa cum suntem. Oamenii care te iubesc și pentru care contezi cu adevărat, nu vor fi niciodată critici, nu te vor arăta cu degetul, nu te vor judeca, vor fi alături de tine indiferent de ce se întâmplă. Vor fi alături de tine, în arena vieții tale!
Dacă te întreb, ai curajul să spui ce te face să te simți vulnerabil?
