Kintsugi – arta japoneză de a repara fisurile cu aur!
Luându-și reperul dintr-o tehnică milenară de evidențiere a crăpăturilor vaselor sparte, Kintsugi este o artă japoneză, care se poate transforma cu ușurință într-o metaforă despre transformare, despre (re)devenire. O prețioasă lecție de viață! Atunci când un obiect de sticlă/ceramică se sparge, îl aruncăm, dar fără tragere de inimă, mai ales dacă este un obiect prețios. În Japonia însă, spargerea unui vas devine o oportunitate pentru a-l face și mai prețios.
Practica japoneză Kintsugi adaugă valoare obiectului, evidențiindu-i liniile și oferindu-i o nouă viață, o altă oportunitate. Termenul japonez „kintsugi” derivă din „kin” (care înseamnă „aur”) și „tsugi” (care înseamnă „reunire, reparare”). Kintsugi dă o nouă viață unui obiect spart, prin înfrumusețarea crăpăturilor cu metal prețios. Metafora Kintsugi ne învață să încercăm să ne recuperăm relațiile, înainte ca acestea să se uzeze/strice complet. Fie că este vorba de relația cu tine însuți, fie că este vorba de relațiile cu ceilalți, o lecție fundamentală a Kintsugi este aplicarea rezilienței. Aceasta este capacitatea de a reacționa la adversitățile vieții cu înțelegere și curaj, considerând experiențele dureroase ca oportunități de creștere și dezvoltare.
Așa cum tehnica Kintsugi evidențiază crăpăturile unei vas spart, metafora Kintsugi ne spune că este este necesar să învățăm să prețuim cicatricile vieții, fără să ne fie rușine de ele. Într-adevăr, conform metaforei kintsugi, tocmai cicatricile vieții ne fac existența unică și prețioasă. Știu că este greu să acceptăm fisurile, crăpăturile, spărturile și mai degrabă, suntem conduși de ideea că trebuie să le considerăm semne de fragilitate și imperfecțiune. Cultura orientală a acceptat și a apreciat coexistența contrariilor, care curg împreună și se împletesc armonios în Yin și Yang. Japonezii, cu milenii în urmă, înțeleseseră deja că imperfecțiunile estetice pot lua forme noi, făcând obiectele și mai prețioase.
Potrivit psihoterapiei moderne, kintsugi-ul japonez este un excelent instrument pentru a învăța rezistența. Un dar care nu este înnăscut și de care avem nevoie pentru a trăi mai bine și mai frumos. Kahlil Gibran spune că ”sufletele cele mai puternice sunt cele temperate de suferință și cele mai cele mai puternice ființe sunt pline de cicatrici”. Așadar, nu permite rănilor tale să te transforme în cineva care nu ești. Nu există nimic mai frumos decât un om care renaște. Când te trezești după o cădere, când te scuturi după o furtună, când renaști din propria cenușă, te întorci mai puternic și mai frumos. Da, poate că ai niște experiențe care ți-au lăsat cicatrici în inimă, în suflet și în minte, dar, conștientizându-le, integrându-le și acceptându-le, cu siguranță – știi bine – te-au făcut mai puternic!
