Minunata lume nouă

          Aici și acum, cuvintele vin dintr-o dilemă.  Este, mai curând, o stare de dualitate a lumilor în care mă perind, una pe care am trăit-o, am cunoscut-o, am respirat-o, am trăit-o și în care mă regăsesc și cealaltă, pe care am descoperit-o de mai bine de un deceniu încoace. Este o dilemă despre lumea cărților! O lume veche, lumea cărților de odinioară, a clasicilor imbatabili, în care am fost și sunt, unde am deschis multe uși, am intrat și am zăbovit, lumea la care mă întorc deseori cu fapta, cuvântul și gândul, cu starea, cu mintea și sufletul. O lume nouă – minunată, de altfel – unde vreau să descoper, să înțeleg și să pătrund „corola de minuni” a cărților de dezvoltare personală, de psihologie pozitivă.

     Nu-l poți anula pe Martin Seligman, cel care, în 1998, la Congresul anual al Asociației Psihologilor Americani, deplângea faptul că, vreme de mulți ani, psihologia se concentrase doar pe afecțiunile psihice și pe stresul emoțional. Spunea atunci Seligman, că ar fi timpul ca psihologia să se concentreze mai degrabă pe aspectele pozitive, pe punctele forte și pe virtuțile individului, dând astfel naștere psihologiei pozitive.

        Asadar, locuiesc deopotrivă – Leonardo da Vinci știa el ce știa – în cercul și în pătratul vitruvian, rătăcind dilematic într-o formă perfectă. Ma întreb: daca ar trebui să  aleg, cercul sau pătratul, unde m-aș simți acasă?  În cerc, asociat elementelor cosmice sau în pătrat, asociat teluricului? Cercul este un simbol pentru spiritualitate, iar pătratul un simbol pentru materialitate. Să rămân în lumea cărților ”pătrate”, a clasicilor, pe care o cunosc atât de bine sau să intru mai adânc în lumea nou descoperită, lumea carților ”rotunde”, a cărților de dezvoltare personală?

       Descoperind cealaltă lume este ca și cum m-aș fi eliberat din lanțurile peșterii lui Platon și astfel, am devenit ER, față în față cu Arborele Necesității, conștientizând faptul că vreau să bat la două uși, una a cerului și celaltă a pământului. Acum și aici, aș răspunde cercului și aș deveni un ER care dansează pe corola curcubeului de lumină. „Eu sunt„, mi se pare a fi mai mult sferic, decât pătrat. Cu siguranță, idealul sau mai bine spus, echilibrul, ar fi ființarea deopotrivă în cele două, pentru că – nu-i așa? – est modus in rebus. Aleg atunci, să plutesc sferic, în ambele lumi. Aleg să fiu ubicuuă!

      Am avut întotdeauna rezerve cu oamenii care au doar certitudini, deținători de adevăruri absolute. Tocmai de aceea, aleg să-mi pun în continuare întrebări, aleg să mă îndoiesc, să cuget, să fiu circumspectă la noianul de scrieri într-ale pozitivității – multe dintre ele, bătătoare de câmpii verzi, nesfârșite. Vorba lui Marcus Aurelius „tot ceea ce auzim, este o opinie și nu un fapt. Tot ceea ce vedem, este o perspectivă și nu adevărul”.