Dreapta măsură sau Sindromul Dunnig-Kruger?

            În mod evident, dreapta măsură este un atribut al echilibrului. Când ești în echilibru, trebuie să stăpâneşti darul deosebirii între bine – rău, necesar – inutil, dărnicie – zgârcenie, încredere – neîncredere, lege – fărădelege. Trebuie să discerni între a ști și a nu ști, între a fi și a nu fi, între destul și insuficient, între competent și incompetent, între prea mult și prea puțin. Dreapta masură îți spune că, pentru fiecare faptă a ta, pentru fiecare cuvânt al tau, trebuie să măsori de două ori și să tai o singură dată. Aurea mediocritas! (Horatiu).

          În ştiinţele cunoaşterii omului, în psihologia dezvoltării personale, “Aurea mediocritas” cu sensul iniţial, latinesc, de “aurita cale de mijloc”, îşi are corespondent într-un principiu – Principiul zonei de aur şi se referă la o metodă de abordare a cunoaşterii, pornind de la premisa că orice (fenomen, situatie, stare etc.) trebuie să se încadreze în simțul măsurii și să excludă extremele. Aurita cale de mijloc nu este un dat cu care te naşti, ci o abilitate dobândită, o abilitate care se educă și apoi, autoeducă. Aurita cale de mijloc cere constanță și consecvență! Ca să poţi păstra măsura, trebuie să ai sisteme de referinţă, valori și repere. Dreapta masură fixează o limită peste care oamenii moderaţi şi cu respect faţă de semenii lor, nu-şi pot permite să treacă.

            Dreapta măsură se află și în atitudinea ta față de ceilalți, dar și în ceea ce te privește pe tine ca om. Desăvârșirea ta ca om în raport cu lumea – cum spune Protagoras – te face să conștientizezi că ești măsura tuturor lucrurilor, a celor care există precum există și a celor care nu există, precum nu există. Moderația este opusul exagerarii! La Bruyère spunea că “În ziua când simtul măsurii nu va mai exista, atunci şarlatanii ar deveni stăpânii omenirii”. Dreapta măsură implică prezenţa unei judecăţi cumpănite şi lucide, ghidată de o gândire critică, iar acest lucru ne-ar putea feri – spre exemplu – de efectul Dunnig-Kruger, numit şi efectul de supraîncredere /supraapreciere. Este vorba de un mecanism de gândire care generează o eroare de autoevaluare, în virtutea căreia persoanele ignorante, incompetente îşi apreciază nivelul de inteligenţă, de cunoaştere şi de competenţă ca fiind cu mult mai ridicat decât în realitate. Efectul Dunnig- Kruger are o poveste hilară în spate, dar adevarată. În 1995, un infractor a putut să spargă o bancă în plină zi, fără să poarte mască şi fără alte măsuri de precauţie. A fost prins foarte repede, fiind uşor de recunoscut, iar declaraţia lui a fost stupefiantă, în sensul că a mărturisit că îşi dăduse cu suc de lămâie pe faţă şi a fost convins că, în felul acesta, a devenit invizibil pentru camerele de supraveghere.

      Aceasta este situatia care i-a intrigat pe psihologii americani David Dunning şi Justin Kruger şi care i-a condus spre cercetări mai aprofundate. Toate observatiile lor conduceau spre aceleaşi ipoteze:
1. Persoanele incompetente tind să îşi supraestimeze nivelul de competentă.
2. Persoanele incompetente nu pot să recunoască nivelul de competentă al celor cu adevărat competenţi.
3. Persoanele incompetente nu îşi dau seama de incompetenţa lor.
4. Dacă o anume situaţie (de invatare, formare etc.) conduce spre o ameliorare semnificativă a nivelului de competentă, acesta ar putea recunoaşte şi accepta lacunele anterioare.

       Această sistematică exacerbare a calităţilor duce în mod inevitabil la confundarea valorilor cu nonvalorile. Practic, nu există domeniu în care să nu putem sesiza manifestarea efectului Dunning-Kruger. Lipsa măsurii duce la un comportament alterat de incapacitatea de a te autoevalua corect, fapt care nu numai că perturbă manifestarea firească a relaţiilor interumane, dar, poate afecta grav coerenţa sistemului de valori care guvernează o institutie sau o societate.

          Se spune că Lev Tolstoi avea pe masa de scris un aforism mai mult decât grăitor: “Ajută-mă, Doamne, să fiu mereu nemulţumit!”. Evident, din punctul de vedere al psihologiei pozitive, nu pot să fiu de accord cu asta. Dar, totuși, în spusele lui Tolstoi există un adevăr profund: nemulţumirea este conjugată cu dreapta măsură, este conjugată cu nevoia de a face tot ce îți stă în putință și te face să fii impecabil în ceea ce spui! Nemulțumirea rezidă în exigența de a face lucrurile să se întâmple și nu în așteptarea de a se întâmpla! Nemulțumirea lui Tostoi era respingerea mediocritatii, era nevoia de a fi mai bun, era nevoia de a fi ființa care se ființează pe sine ca fință.

             Capacitatea unui om de a se transforma depinde de abilitatea cu care își găsește echilibrul, de modul în care internalizează simțul măsurii. Lucru deloc ușor în “minunata lume nouă”. Același Tolstoi spunea că “toți vor să schimbe lumea, dar nimeni nu vrea să se schimbe pe sine”. Pentru a genera schimbare în exterior, ea trebuie să înceapă în primul rând din interior!

         Dreapta măsură sau Sindromul Dunning-Kruger? Este o întrebare retorică. Complet redundantă! Transformarea începe în acord cu conștiința morală, cu asumarea unor valori și principii, înseamnă pregătire, educație și bun simț, înseamnă profesionalism și competență, înseamnă umanitate, solidaritate și implicare. Nu în cele din urmă, înseamnă alegeri înțelepte, atitudini echilibrate, tocmai pentru a da sens și semnificație vieții.

      Atât timp cât simțul măsurii există, atât timp cât există o justă reprezentare a propriilor capacităţi intelectuale, afective și profesionale, vremea distopiei n-a sosit încă…

30 iunie 2021