Ce riști dacă te asculți pe tine?

„Râzând, Rişti să pari nebun. Plângând, Rişti să pari sentimental. Întinzând o mână cuiva, Rişti să te implici. Arătându-ţi sentimentele, Rişti să te arăţi pe tine însuţi. Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale, Rişti să pierzi… Iubind, Rişti să nu fii iubit la rândul tău. Trăind, Rişti sa mori… Sperând, Rişti să disperi, Încercând măcar, Rişti să dai greş… Dar dacă nu rişti nimic, Nu faci nimic, Nu ai nimic, Nu eşti nimic…” ( Rudyard Kipling).

            Cum e mai bine? Să riști, să experimentezi, să îndrăznești, să mergi pe dumuri nebătătorite sau să aștepți cuminte într-un loc, să nu te expui, să stai liniștit în băncuța ta sterilă? Riscând, poți să câștigi totul, așteptând, riști să analizezi nimicul. Cine îți spune cum e mai bine? Rațiunea sau intuiția?

         Intuiția, al șaselea simț, acea voce lăuntrică, inexplicabilă… Cuvântul intuiție vine de la latinescul “intuitio”, care presupune cunoaștere din interior. Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, intuiția este o „formă de cunoaștere imediată a adevărului pe baza experienței și a cunoștințelor achiziționate anterior, fără raționamente logice preliminare”. Carl G. Jung spune că pentru a înțelege lumea exterioară, „intuiția este una dintre cele patru funcții esențiale, alături de senzație, gândire, sentiment. Intuiția furnizează informații complementare, inaccesibile celor cinci simțuri” (Puterea sufletului, vol.3, 1994). Psihicul uman este cartografiat de Stanislav Grof, Erwin Laszlo, Peter Russel (Revoluția conștiinței: Noua spiritualitate si transformarea planetară, 2009),  unde, stările modificate de conștiință, printre care și intuiția, îmbracă diferite forme: creativitate, inspirație, iluminare, revelație. Roberto Assagioli, fondatorul psihosintezei, neuropsihiatru italian, in cartea sa  (Psicosintesi – Per l’armonia della vita. 1993), propune termenul de „supraconștient, acea zona superioară a inconștientului nostru, de la care emană intuițiile și marile inspirații artistice, filosofice sau științifice”. Assagioli defineste psihosinteza ca „știința care recunoaște existența unei dimensiuni situată dincolo de cotidianul vizibil, adesea numită dimensiune transpersonală”. Totodată, potrivit psihosintezei, „corpul, mintea, emoțiile și spiritul sunt integrate într-un tot unitar ce trebuie să fie echilibrat” (Principi e Metodi della Psicosintesi Terapeutica, 1965). Frances E. Vaughan și Roger Walsh (Paths beyond Ego, 1993), explică faptul că esenţiale pentru dezvoltarea intuiţiei ar fi câteva ingrediente care pot fi cultivate. Voi enumera doar: „intenția – dorinţa de a acorda o valoare intuiţiei şi de a dori s-o dezvolţi; timpul – durata absolut necesară consacrată intuiţiei, acordarea unui loc în propria viaţă; relaxarea – reducerea tensiunii fizice şi emoţionale, care permite accesul la percepţia interioară conştientă; liniștea – intuiţia înfloreşte în liniştea interioară; onestitatea – a fi sincer cu tine însuţi şi cu alţii.”

            Viața noastră este presărată de momente în care ajungem să facem lucruri mai mult sau mai puțin neobișnuite, care ne bulversează cumva nu doar viața cotidiană, ci și pe noi înșine. Atunci când urmezi un îndemn lăuntric îți asculți intuiția. Cu alte cuvinte, atunci când ai o dilemă, atunci când vrei să găsești o soluție, iar rezolvarea nu ține neaparat de logică, creierul tău triază informațiile, alternativele, iar răspunsul vine ca de la sine. Ai dat o temă de gândire subconștientului tău, ai lăsat-o să “dospească”, să prindă contur și iată, ai răspunsul. Cred că vocea lăuntrică este autenticul din tine, iar atunci când ești autentic, îți dai voie să fii, fără temeri inutile, să fii pur și simplu. Îți dai voie să râzi cu toata ființa, să plângi atunci când simți s-o faci, să te arăți pe tine însuți așa cum ești, să te comunici tu pe tine ție și celor care vor să te asculte, îți dai voie să iubești și să te bucuri de iubire, îți dai voie să visezi și să-ți construiești lumea. Da, vocea lăuntrică vine și se așează molcom în mintea și sufletul tău, este puntea ta între rațiune și simțire, este vocea deloc imperativă, deloc impunătoare. Vocea lăuntrică nu îți va spune niciodată „trebuie”! Îți sugerează, îți șoptește, este delicată, te învăluie, îți dă timp să înțelegi. Ascult-o! Fă-i loc în casa minții tale. Dacă ești onest cu tine însuți, nu ai cum s-o îndepărtezi, nu ai cum s-o anulezi! E ca și cum te-ai anula pe tine și aici da, riști să analizezi nimicul.