Georgiana Corcaci | Pașii care lasă urme
50881
single,single-post,postid-50881,single-format-standard,eltd-core-1.0.3,ajax_fade,page_not_loaded,boxed,borderland-ver-1.6, vertical_menu_with_scroll,smooth_scroll,,grid_1300,wpb-js-composer js-comp-ver-4.9.1,vc_responsive
 

Pașii care lasă urme

Motto: Nu merge unde te duce drumul,

mergi pe unde nu există un drum și lasă o urmă! (Ralph W. Emerson) 

           Într-adevăr, viața poate fi un drum continuu spre înainte, o cale spre a descoperi adevărul sau viața însăși, spre a te descoperi – până la urmă – pe tine însuți. Drumul tău este întotdeauna o alegere care te poate duce către absolut sau către nicăieri, acolo unde vei avea senzația vie și palpabilă că vei analiza nimicul. Drumul ți-l alegi tu sau îl pot alege alții pentru tine, dar și aici, între aceste imperative, inițiativa personală își spune cuvântul, deoarece drumul pe care îl parcurgi în aceasta viață este viața însăși. Poate fi bătătorit, călcat, umblat de alții, dar tu, de fiecare dată, mai mult sau mai putin, îți vei lăsa amprenta personală. În drumul tău, ai întotdeauna de ales între a fi explorator, conducător, negociator sau constructor. Desigur valențele sunt multiple iar combinațiile, de asemenea.

            Se spune adeseori, că nu destinația este importantă ci drumul pe care îl ai de parcurs pentru a ajunge acolo, oriunde ar fi acest acolo. Fie că este drum spre cunoaștere, spre întelegere, spre a-l găsi pe celalalt, spre a te găsi pe tine, importanți sunt pașii care te poartă și ceea ce faci pentru a merge lin și drept, fără ocolișuri, asumându-ți pur și simplu, calea cu tot ceea ce implică ea. Când alegi drumuri nebătătorite – îmi place să cred – le explorezi cu ființare, având în vedere că vorbim de o alegere liber consimțită. Deschizătorii de drumuri sunt exploratorii care își urmează calea, în mod liber, atipic pentru cei mai mulți și de multe ori, neințeleși. Îți place sau nu, accepți sau nu, ei nu explică, nu se explică, au învățat să nu facă judecăți de valoare și mai ales, să nu facă presupuneri inutile. Face parte dintr-un crez personal, face parte din drumul său către cunoaștere, fie către sine, fie către lumea înconjuratoare. Aleg să schimbe și să nu aștepte schimbarea, aleg să se întâmple și să nu aștepte întâmplarea, aleg să lase urme și nu să urmeze.

           Deschizătorii de drumuri schimbă și înțeleg în fiecare secundă că schimbarea este la un gând distanță. Fie că schimbă traiectorii de viață, fie că schimbă lumea, lasă oricum urme în mintea și în sufletul celor în viața cărora s-a preumblat, cândva. Sunt oamenii care îți rămân în suflet, pe care îi simți vii în ființa ta, oameni de care îți vei aminti tot timpul. Sunt pur și simplu oamenii care lasă urme pe albastrul infinit al ființei tale. Sunt oamenii care se deschid și te deschid pe tine, oameni care sunt făuritori, creatori și iubitori de tot ceea ce este frumos și bun, creionându-ți cu maiestrie viața, desen pe care mintea ta nu îl vedea încă, dar ei au văzut pentru tine și mai ales, au reușit să te facă pe tine să vezi… Ei reușesc să vadă dincolo de tine, reusesc să vadă potențialul și mirabila ființa care ești, lăsând o urmă acolo unde nimeni nu credea că ar fi posibil.

           Îmi place să cred că sunt un explorator și un creator și că am pus o primă cărămidă la temelia multor vieți cu care m-am intersectat. Mă asum cu bucuria, nestavilirea și încăpățânarea exploratorului, cu semeția și curajul conducatorului, cu tactul și persuasiunea negociatorului, cu sârguința și perseverența constructorului de a nu-și fi abandonat crezul, oricare ar fi fost el. Dacă am lasat urme? Da! Fără tăgadă și fără modestie. Iar voi, cei prin viața cărora am trecut, știți asta…

Georgiana Corcaci
6 Comentarii
  • MACOVEI OANA MARIA
    Răspunde

    „Îmi place să cred că sunt un explorator și un creator și că am pus o primă cărămidă la temelia multor vieți cu care m-am intersectat. Mă asum cu bucuria.” Eu va spun: credeti ca sunteti un explorator si un creator de evolutie a multor vieti! Chiar eu, in articolul precedent, v-am scris ca mi-ati umplut sufletul de bucurie! Asa cum va asumati bucuria, tot asa sa si credeti, …. ” im place sa cred” as vrea sa devina ” cred ” , …… cu confirmari verbale, scrise sau ,doar, intuitive! Va imbratisez, in gand, ori de cate ori am nevoie!

    martie 20, 2019 at 12:17 am
  • Virgilius
    Răspunde

    Intr-adevar, cine merge pe poteci batatorite va ajunge doar acolo unde au ajuns si altii. Sentimentul ca poti vedea, atinge, face si simti ceva unic, despre care nu ai avut nici cea mai vaga presupunere iti confirma cat de frumoasa poate fi aventura cunosterii prin propria-ti fiinta. Felicitari pentru articol!

    martie 20, 2019 at 12:07 pm
  • MACOVEI OANA MARIA
    Răspunde

    „Dacă am lasat urme? Da! Fără tăgadă și fără modestie. Iar voi, cei prin viața cărora am trecut, știți asta…” Sigur ca ei stiu asta, doar ca ….uneori, oamenii ma frapeaza de incertitudinea si neasumarea relatarilor concrete si invelite intr-o simpla, ampla sau profunda modestie de recunoastere si recunostinta a exploratorului! Preferam like-urile, reci si banale, in locul unor ganduri scrise si asternute in semn de recunostinta, caci asa precum spuneti : „Deschizătorii de drumuri schimbă și înțeleg în fiecare secundă că schimbarea este la un gând distanță.”! Niciodata nu putem sti ce beneficiu ne poate aduce profunzimea sinceritatii. Astazi, mi se pare ca… multi fug de responsabilitatea propriei gandirii, a simturilor, a emotiilor, a confirmarilor, a relatarilor, a claritatii, … , nu le inteleg cenzurarea cuvintelor sau, chiar, nerostirea lor. Desi, avem libertate nu stim sa fim transparenti ci, doar opaci. Sper sa vina si sa intre pe usa libertatii, deschisa chiar de dvs. prin oportunitatea acestui blog, toti cei ce stiu si vor sa fie asumati in coerenta gandurilor si a cuvintelor! Frumusetea cuvintelor sa devina o insiruire si continua comunicare scrisa, ramanand ca o adevarata marturie a propriilor noastre ganduri!

    martie 20, 2019 at 11:35 pm

Raspunde lui Virgilius Renunță