Norocul îi ajută pe cei care îndrăznesc!

           A fost odată ca niciodată, pentru că dacă nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Povești care s-au țesut de-a lungul vremurilor apuse și prezente, cu cuvinte meșteșugite, frumos înșiruite, mărgăritare gândite, cât să se potrivească simțurilor și gândurilor noastre însetate de poveste. Povești despre curaj, îndrăzneală, cutezanță și asumare s-au scris negândit de multe. În vremuri apuse, curajul îl vedeai materializat prin sabia dreptății, prin lupta dreaptă, iar învingătorul din poveste își căpăta renumele de viteaz în faptă și în cuget, demn și dârz. Erau eroii vremurilor trecute, cănd, citind cu nesaț basmele copilăriei, învățai și visai la bravură, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeție, temeritate, îndrăzneala, mărinimie…

        În timp, poveștile de mult citite, despre eroi, prinți și domnițe, despre curaj și îndrăzneală,  le-ai inchis într-un sertar al minții tale, dar le porți cu tine în suflet, pentru că undeva, acolo, știi că eroii basmelor trecute s-au transformat în faptele și experiențele a ceea ce ai devenit. TU și chintesența experiențelor tale de viață te întregesc ca om și-ți dau curajul ființării, îți dau curajul asumării. Sabia din poveștile tale, a luat forma asumării a ceea ce ești. În mirabila corolă de minuni a lumii, ai ales să ființezi, după cum îți dictează mintea și sufletul, extensie a ceea ce ai primit de la cei care ți-au dat viață, care ți-au călăuzit într-un fel sau altul pașii, care au lasat urme, în profunzimea sinelui tau.

       Crescând, ai înțeles că îndrăzneala eroilor de altadată, nu este altceva decât cutenzanța asumării de azi. Ai interiorizat că judecățile de valoare le fac până la urmă cei “săraci în cuget și simțire”, ai învățat că este drept și demn să fii impecabil în ceea ce spui și mai ales să faci tot ce-ți stă în putintă pentru a reuși, pentru a ajuta, pentru a construi,  ai învățat că poți să atingi orice pisc, oricât de înalt ar fi, iar înălțimea nu este decat un concept pe care doar tu dai voie minții tale să-l încapă. Ai învățat că neaplecarea, înseamnă să ai îndrăzneala de a spune ce gândești, frumos, elegant și demn. Ai înțeles că asuprirea de odinioară, s-a transformat în neaceptarea umilirii, dar mai ales ai înțeles că nimeni nu are dreptul să-ți ceară să te anulezi pentru celalalt, fie el iubit, prieten, coleg sau oricine altcineva se intersectează cu tine. Ai înțeles că nimeni nu are dreptul să te desființeze, să te dărâme și că de fapt măreția cuiva constă tocmai în capacitatea de a construi frumos și trainic. Ai îndrăznit să străbați distanțe, temerar, în drumul pe care ai ales să-l străbați pentru a bate în cele din urmă la poarta existenței tale. Ai învățat că cei care te iubesc cu adevarat sunt cei care te însușesc și te primesc așa cum ești, pentru ceea ce ești, fără să încerce să te construiească după chipul și asemănarea lor. Ai înțeles că semeția nu este este o dovadă de orgoliu, ci doar curajul de a păși demn, cu fruntea sus, uitându-te mereu către înainte. Ai învățat că dăruind vei dobândi, iar mărinimia este în același timp eleganță și desăvârșire. Ai învățat că un comportament submisiv nu duce decăt la un cap plecat, pe care, mai devreme sau mai târziu, o sabie imaginară, venită de oriunde, s-ar putea să-l piarză, iar tu să ramâi doar cu regretul lipsei de reacție, demnă și dârză. Ai înțeles că a ieși elegant dintr-o situație este o artă, care necesită stilul și  rafinamentul educației. Ai învățat să-ți asumi cuvintele și faptele și să te asumi pe tine.

          Toate acestea deoarece, pe lângă suma experiențelor de viață trăite, gândite și simțite, poveștile de odinioară care ți-au încântat copilaria, ți-au dat sevă și cunoaștere. Dar mai ales, te-au făcut să înțelegi că Audentes fortuna iuvat, adică, norocul îi ajută pe cei care îndrăznesc!