Georgiana Corcaci | Revelații noetice
50878
single,single-post,postid-50878,single-format-standard,eltd-core-1.0.3,ajax_fade,page_not_loaded,boxed,borderland-ver-1.6, vertical_menu_with_scroll,smooth_scroll,,grid_1300,wpb-js-composer js-comp-ver-4.9.1,vc_responsive
 

Revelații noetice

            Măsor spațiul în particule infinite de timp, călăuzindu-mi imaginația într-un constructivism relativ. Îmi las gândurile pradă unui homo faber care tinde să mă acapareze. Mă mișc simultan în direcții opuse spre a descoperii cognitivul, raționalul, sistemul. Existența mea se conjugă cu homo socius sperând să găsească pluralul unei existențe bidimensionale. Caut, găsesc, descopăr și înțeleg că trebuie să iubesc ce-n fine am descoperit. Dar, dacă bat la poarta existenței mele cine-mi va deschide?

           Mă uit la un desen al minții, îngălbenit de conștiința timpului meu unic și realizez că în dimensiunea infinită a particulelor de existență, homo spiritus era negândit, nerostit, poate și din cauza materialului și a constructivismului exarcerbat. Sunt acele revelații noetice, care te trezesc, te opresc și îți arată din nou calea, adevărul și viața. Acaparați fiind de construcție și acțiune, de putere și forță, de un sistem în care te regăsești sau nu, de capcana unei intelectualizări excesive, uneori rătăcești calea existenței. Uiți cine ești și cine dorești să fii, uiți pur și simplu SĂ FII. Te afli într-o continuă mișcare browniana, fără nici măcar să te întrebi unde vrei să ajungi. Fără țel, fără orizont, fără pasiune, te împiedici de analiza ”nimicului” și te gândești că nu-ți mai rămâne decât abisul, care, văzând că-l privești cu atâta sârg și patimă, începe încet, încet, să te curteze. Îți construiești realități în care pierzi esențialul și uiți că între imperativele vieții cotidiene, inițiativa personală este cea mai bună soluție.​ Nu faci altceva decăt să-ți materializezi spaimele, fricile și neputințele, fără a conștientiza posibilitatea transcendenței de la eul inferior, acaparator, la eul sublim, arhitect al devenirii spre ființă. Uiți din nepăsare, din orgolii și judecăți absolute, din complacere în confortul personal, din neasumare, că doar tu îți construești realitatea și că doar tu ești responsabil pentru construcția propriei vieți. Pășești pe drumuri care te duc spre nicăieri, bați la porți închise minții tale și atunci când vezi că nu-ți deschide nimeni, cazi perpetuu de la înălțimea așteptărilor tale.

            În schimb, dacă te oprești și începi să te observi, trecând de la efemer, la fundament, realizezi o deșteptare quantică, un salt spre o infinitate de posibilități, unde tu ești magistrul. Ajungi să faci saltul quantic spre dimenisunea deveniri tale, un “insight” iluminatoriu, unde știi că atunci când bați la poarta existenței tale, unicul adevăr care îți deschide ești TU!

Georgiana Corcaci
Niciun comentariu

Publicați un comentariu