Povești terapeutice!

Puterea exemplului!

Se spune că într-o pădure izbucnise un incendiu devastator. Pasărea colibri tot aducea apă în cioc, ca să stingă focul. Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau. Pasărea colibri continua să care apă în cioc. Un tigru, conştient de zădărnicia demersului, îi atrase atenția:
– Eşti nebună? Tu crezi că poți să stingi focul ăsta imens cu stropul de apă pe care îl aduci tu?

Pasărea colibri îi răspunse:

– Eu îmi fac partea mea!
(din Povești filosofice, Jean Claude Carriere).

Cioara sau Păunul?

O cioară trăia în pădure şi era absolut mulţumită de viaţă sa. Însă, într-o zi a văzut o lebădă. “Aceasta lebădă este atât de albă!” s-a gândit cioara.“ Şi eu sunt atât de neagră!
Ea trebuie să fie cea mai fericită pasăre din lume!” Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gândea. “De fapt, i-a răspuns lebăda, eram cea mai fericită pasăre din împrejurimi, până în momentul când am văzut un papagal, care avea două culori. Acum cred că papagalul este cea mai fericită pasăre.”
Cioara a zburat şi l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a răspuns astfel: “Da, eu am fost fericit o perioadă de timp. Dar din momentul când am văzut un păun, am încetat să mai fiu. Eu am doar două culori, iar el are o gamă întreagă!”
Cioara nu s-a lăsat bătută şi a decis să viziteze un păun de la grădina zoologică. A văzut că sute de oameni s-au adunat să-l vadă. După ce vizitatorii au plecat, ea s-a apropiat de păun. “Drag păun – i s-a adresat cioara – eşti atât de frumos! Zilnic vin sute de oameni ca să te vadă. Atunci când mă văd pe mine, din contră, mă gonesc. Cred că eşti cea mai fericită pasăre de pe planetă.”

Păunul a făcut o pauză şi i-a răspuns: “Am crezut dintotdeauna că sunt cea mai frumoasă şi fericită pasăre de pe planetă. Însă, din cauza frumuseţii mele, sunt închis în această grădină zoologică. Am cercetat cu atenţie fiecare colţişor al ei şi am ajuns la concluzia că cioara este singura pasăre, care nu este închisă într-o colivie. Aşa că, zilele trecute, m-am gândit că dacă aş fi o cioară, aş putea hoinări fericit pretutindeni.” (din Povești filosofice, Jean Claude Carriere).

Cuibul care miroase!

O porumbiţă îşi schimba mereu cuibul. Mirosul puternic pe care îl făceau cuiburile în timp, era insuportabil pentru ea. Se plânse de asta cu amărăciune în timp ce vorbea cu o porumbiţă plină de experienţă, bătrână şi înţeleaptă. Aceasta din urmă, o ascultă cu atenție şi zise: „Nu schimbi nimic schimbându-ţi cuibul tot timpul. Mirosul care te deranjează nu vine de la cuiburi, ci de la tine! ( din Povești filosofice, Jean Claude Carriere).