Povești terapeutice!
Lumea este oglinda sufletului tău!
Un rege avea un fiu deștept și curajos. Ca să îl pregătească pentru a înfrunta viața, îl trimise la un bătrân înțelept.
– Lumineaza-mă! Ce trebuie să știu în viață?
– În drumul tău prin viață vei întalni trei porti.
Citește ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorință mai puternică decât tine, te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăiești din nou și din nou ceea ce incerci să eviți. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima și cu trupul.
Tânărul porni pe drumul vieții. Nu după mult timp se găsi în fața unei porți mari pe care se putea citi SCHIMBĂ LUMEA!
Asta era și intenția mea, gândi prințul și astfel, începu prima sa luptă. Reuși să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară. Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept, care îl întrebă:
– Ce ai învățat tu pe acest drum?
– Am învățat să deosebesc ceea ce e în puterea mea, de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine, de ceea ce nu depinde de mine.
– Într-adevăr! Utilizează-ți forțele pentru ceea ce stă în puterea ta și uită ceea ce-ți scapă printre degete.
Puțin după aceast întâlnire, prințul se găsi în fața celei de-a doua porți, pe care stătea scris SCHIMBĂ-I PE CEILALȚI!
Asta era și intenția mea, gândi el. El se ridică deci, contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul sau. Aceasta fu a doua luptă a sa.
Într-o zi, pe când medita asupra utilității tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalți, îl întâlni din nou pe bîtrânul înțelept, care-l întrebă:
– Ce ai învățat tu, pe acest drum?
– Am învățat că nu ceilalți sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacțiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină.
– Ai dreptate, spuse bătrânul.
Nu după multă vreme, prințul ajunse în fata unei porți pe care scria SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI!
Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, își zise el și începu lupta cu el însuși.
El caută să pătrundă în interiorul său, să-și combată imperfecțiunile, să-și înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea la el, tot ce nu corespundea idealului sau.
După câțiva ani de luptă cu el însuși, după ce cunoscu cateva succese, dar și eșecuri și rezistente, prințul îl întâlni iarași pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:
– Ce ai învățat tu pe acest drum?
– Am învățat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar și altele care ne rezistă și pe care nu le putem învinge.
– Așa este, spuse bătrânul.
– Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toți și chiar împotriva mea! Oare nu se termină niciodată?
– Asta va fi ultima ta lecție.
Privind înapoi, prințul văzu în departare spatele celei de-a treia porți pe care stătea scris ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI!
Prințul se miră că n-a văzut cele scrise, atunci când a pătruns prima data prin aceea poartă, dar în celalalt sens.
– În luptă devenim orbi, își zise el. Mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul său, tot ce a respins și a învins în lupta cu el însuși: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate și învăță să le accepte și să le iubească. Învăță să se iubească pe el însuși, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovățească.
Îl întâlni din nou pe înțelept, care-l întrebă:
– Ce-ai învățat în plus pe acest drum?
– Am învățat că urând sau detestand o parte din mine, înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învățat să mă accept în totalitate, necondiționat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să il uiți în viață, acum poți merge mai departe.
Prințul zări în depărtare ceea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria ACCEPTĂ-I PE CEILALȚI!
Și în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viața sa, pe cei pe care i-a iubit și pe cei pe care i-a urît, pe cei pe care i-a ajutat și pe cei pe care i-a înfruntat. Imperfecțiunile, defectele, lucrurile care altădată îl deranjau enorm și împotriva cărora luptase.
Înțeleptul apăru din nou și il întrebă:
– Ce-ai învățat mai mult decât prima data pe acest drum?
– Am învățat că, fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproșat celorlalți și nici nu mă mai tem de ei. Am învățat să îi accept și să-i iubesc așa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie să-l ții minte. Continuă drumul.
Prințul zări prima poarta prin care trecuse cu mult timp în urmă și văzu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTĂ LUMEA!
Privi în jurul sau și recunoscu lumea pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina și de frumusețea tuturor lucrurilor, de perfecțiunea lor. Era, totuși, aceeași lume de altă dată. Oare lumea se schimbase sau privirea sa? Atunci, se ivi bătrânul care-l întrebă:
– Ce ai învățat pe drumul ăsta?
– Acum, am învățat că LUMEA ESTE OGLINDA SUFLETULUI MEU. Că eu nu văd lumea, ci mă văd pe mine în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea, lumea, nu este nici veselă, nici tristă. Ea există! Atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit și grijile pe care mi le faceam. Am învățat să o accept făra să o judec, fără nici o condiție.
Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie să-l uiți. Acum ești împăcat cu tine, cu ceilalți și cu lumea!
Ești pregătit să pornești spre ultima încercare: trecerea de la liniștea împlinirii, la împlinirea liniștii, spuse bătrânul.
(Osho, Adevaratul înțelept. Discuții despre hasidism)
